„Este ditamai pandemia…iar eu…iar eu sunt o anxioasă care își mobilizează toate resursele spre supraviețuire”
Redau mai jos un e-mail primit de la una dintre clientele mele. Este relatarea unei persoane care s-a confruntat ani buni cu anxietatea și care arată cât este de important lucrul cu tine însuți și găsirea acelui stâlp de susținere în interiorul tău atunci când totul în jur se clatină.
” Simțeam nevoia să îți scriu să îți spun că sunt bine, încă sunt bine și să îți mulțumesc.
Mă uit la oamenii din jurul meu și îmi aduc aminte de mine. De cei 3 ani în care mi-a fost frica sa ies din casă. Mă uit și îmi dau seama că ei au un motiv real să se teamă. Eu nu aveam. Îmi era frica de tot și de nimic în același timp.
Încă nu pot spune că am depășit cu totul acea situație. Așa cum m-ai învățat, fac pași mici zi de zi și am răbdare și sunt înțelegătoare cu mine.
Ies din casă în fiecare dimineață (noi încă funcționăm) și simt agitația în jurul meu. Pe de-o parte atmosfera îmi dă un soi de confort și familiaritate :)) Îți vine să crezi!? Pe de altă parte recunosc imediat că ăsta este mirosul fricii și îmi întorc privirea spre mine, spre liniștea și siguranța din mine. Nu or fi ele cine-știe-ce dar sunt mai ok decât ce este în afară. Oricum, este un joc permanent. Un du-te vin-o continuu. Mi-ar fi fost foarte ușor să mă întorc. Cărarea e bine bătătorită. Dar nu, aleg să merg înainte.
Îmi aduc aminte cum am venit la tine la prima ședință. Plină de neîncredere. Îmi era frică inclusiv să vorbesc despre frică :)) Nu m-am așteptat nicio secundă să se schimbe atât de multe în doar câteva luni.
Iar acum, am senzația că Dumnezeu mă supune la examenul de absolvire :)) Este clar un test sub presiune. Am stat atâta vreme închisă în casă de frică, iar acum trebuie să ies din casă într-un mediu plin de frică. La fiecare pas îmi reamintesc ce îmi spuneai de atâtea ori : ” Alegerea este a ta. Te lași condusă de minte sau o folosești tu pe ea?”.
Inclusiv am stat să citesc despre nebunia asta de virus. Ultimul lucru pe care vrea să îl facă un anxios…dar am zis că e mai bine să știu. M-am documentat :)) Concluzia…sunt tânără… încă. Cu toate că am avut acele probleme somatice cred că o pot duce. De cei de pe acasă îmi este mie. Fac ce ține de mine, atât cât pot pentru a-i proteja. De bine, de rău ei pot sta acasă. S-a inversat roata și am ajuns eu să fiu cea care aduce banii în casă în perioada asta. Nu știu cum ar fi fost dacă nu hotăram să îmi găsesc de lucru acum două luni. Mulțumesc și pentru susținerea de atunci.
Dimineața înainte să ies pe ușă, mă uit în oglindă și câteodată îmi vine să râd de mine. Este ditamai pandemia…iar eu…iar eu sunt o anxioasă care își mobilizează toate resursele spre supraviețuire :)) Mi se pare atât de ironic.
Ideea este că văd capcană la fiecare pas. Caut să mă liniștesc pentru că după atâta progres nu pot să dau tocmai acum înapoi. Deși aș avea scuze bune :)) Respir adânc să mă liniștesc. Îmi vine în minte să mă opresc…sa nu mai trag atât aer în piept că nu știu ce respir :)) Iar mă întorc spre mine. Închid ochii puțin și îmi las pulsul să se domolească. O pornesc din nou la drum. Văd pe câte cineva cu mască și mănuși. Oare să stau departe sau să ignor? Poate îi e doar frică așa că ignor. Văd oameni în vârstă după tejghea. Mă întreb ce caută pe stradă.. parcă simt eu frică în locul lor. Mă opresc…din nou și îmi aduc aminte că nu de frică mea au ei nevoie acum. Au nevoie sa simtă că dincolo de măști și mănuși lumea este încă normală, atât cât se poate.
Cumva în toată nebunia asta simt și o mare gratitudine. Mă uit mai mult la mine și mă văd prin ochii celorlalți. Mă bucur în sinea mea că nu a venit toată chestia asta acum un an când eram la pământ. Mă bucur că am prilejul să mă observ și, când simt că o iau pe arătură, să mă opresc.
În fine…sper să iau examenul. Îți voi povesti mai multe din „probele eliminatorii” la ședință. Apropo de ședință…ultima a fost foarte interesantă. Nu mai încercasem niciodată să fac o terapie „pe net” :)) Nu mă așteptam să fie la fel de eficientă. M-am înșelat.
Hai că am vrut să îți scriu doar două vorbe și m-am întins în ditamai mesajul :)) Ne vedem sâmbătă. Seară bună.”
Este extraordinar de important să fim sinceri cu noi înșine. O situație de genul acesta ne afectează pe toți, în proporții mai mici sau mai mari, indiferent dacă se așează pe un fond deja instalat de tulburare emoțională sau nu.
Câți dintre voi sunteți în negare, câți sunteți în conflict interior, câți vă luptați să țineți lucrurile sub control?
Este o dovadă de curaj să te poți privi în ochi și să fii sincer cu tine, să accepți că și tu ești om între oameni.
Completează formularul de contact și spune-mi povestea ta.
